Veste bună pentru Emil Boc și restul primarilor care s-au prefăcut că fac administrație publică locală din 1992 încoace: RĂMÂN CU PENSIILE NESIMȚIT DE SPECIALE

CORB LA CORB NU-ȘI TAIE PENSIA NESIMȚITĂ. Vești bune pentru primari: Desființarea pensiilor speciale nu a trecut de filtrul deputaților juriști.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a votat, joi, pentru raport de respingere la proiectul de lege, iniţiat de USR, privind abrogarea articolului 210 din OUG nr. 57/2019 care prevede acordarea de pensii speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene. Pentru raportul de respingere a proiectului de lege au votat 15 deputaţi, şase s-au exprimat împotrivă şi doi s-au abţinut. Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege.

Potrivit iniţiativei legislative, "începând cu data de 1 ianuarie 2022, articolul 210 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555. din 5 iulie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă".

Articolul 210 precizează: "Indemnizaţia pentru limită de vârstă pentru primar, viceprimar, preşedinte al Consiliului judeţean şi vicepreşedinte al Consiliului judeţean, din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial (...) se acordă, începând cu data de 1 ianuarie 2020, o indemnizaţie lunară pentru limită de vârstă - cunoscută sub denumirea de pensie specială - pentru persoanele care începând cu anul 1992 au deţinut calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean".

Adauga comentariu