Untold suspendă tramvaiul 102 și dublează prețul călătoriei pentru cei care fac cursa completă Iris – Mănăștur

Cu ocazia festivalului Untold 2021, CTP Cluj-Napoca operează o serie de modificări de programe și trasee, ca urmare a restricționării circulației rutiere în zona Parcului Central.

Circulația tramvaielor 102, de pildă, se suspendă, ceea ce înseamnă că locuitorii din cartierul Iris (care oricum erau văduviți de legături cu restul cartierelor orașului prin linii suficiente de transport în comun) vor putea circula cu tramvaiul numai până la Gară. De la Gară, cei din Iris au linii de legătură, însă pentru a ajunge până în Mănăștur vor trebui să plătească două bilete, în loc de unul, cum plăteau până acum, când circulau cu tramvaiul 102, care a fost suspendat.

Paranghelia bate pandemia

Tramvaiul 102 circula pe întregul traseu Iris – Gară - Mănăștur. A fost suspendat, iar tramvaiele au fost înlocuite cu autobuze pe linia 101B, care circulă doar din Mănăștur până la Gară. Tramvaie vor continua să circule numai pe linia 100, adică din Iris până la Gară.

Consecințele pentru călătorii care au nevoie să parcurgă întregul traseu al tramvaiului 102 sunt evidente: timp pierdut pentru a schimba două linii și costuri duble de transport. Un drum dus-întors, care ar fi costat 5 lei cu tramvaiul 102, costă 10 lei cu tramvaiul 100, plus linia de autobuz 101B.

Dacă, de pildă, locuiești în Iris, lucrezi în Centru și lași mașina acasă, așa cum te-a îndemnat primarul Emil Boc, nu ai de ales decât să te dai jos din tramvaiul 100 la Gară și să mergi până în Centru pe jos. În perioada nefestivalieră, puteai merge cu tramvaiul 102 până pe Horea sau până pe Barițiu. La urma urmei, mersul pe jos face piciorul frumos și ajută la lupta contra încălzirii globale (cu condiția, bineînțeles, să nu fi mâncat fasole în prealabil și să nu emiți pe drum „gaze de eșapament”).

În Clujul festivalier, clujenilor le sunt suspendate linii de transport în comun, după ce cu ipocrizie au fost îndemnați în prealabil să își lase mașinile acasă, să circule cu CTP. „Cea mai bună calitate a vieții”, „oraș pentru oameni, nu pentru profit” ș.a.m.d. sunt doar zicători electorale fără sens ale primarului Boc, care pare că trăiește și vorbește într-un Cluj-Napoca paralel cu realitatea. Clujul nu mai este de mult pentru oameni, în sensul de oameni de rând, ci pentru oamenii de afaceri care trebuie.

Clujenii din Clujul real așteptau în această dimineață nedumeriți tramvaiul 102 în stația de pe Oașului. Cum acesta nu mai venea, într-un final s-au urcat într-un tramvai 100, care s-a cam aglomerat. Paranghelia bate pandemia!

„CTP Cluj-Napoca S.A. va opera urmatoarele modificari de programe si trasee, ca urmare a restrictionarii circulatiei rutiere in zona Parcului Central, pe perioada Festivalului Untold., in intervalul: 7 septembrie a.c., ora 00.00, până în data de 13 septembrie a.c., ora 06.00:

1. Circulatia tramvaielor pe linia 102 se suspenda. Tramvaiele vor fi inlocuite cu autobuze, care vor circula pe linia 101B Str. Bucium – P-ta Garii (traseu deviat in ambele sensuri din Spl. Independentei pe str. Garibaldi – P-ta 14 Iulie – Str. O. Goga – Pod Napoca – Spl. Independentei – Str. Baritiu - Str. Horea – P-ta Garii). Se suspenda statia Cluj Arena. Pe linia 100 P-ta Garii – B-dul Muncii vor circula tramvaie. (...)

In intervalul de timp: 18 septembrie a.c., ora 05.30, până în data de 19 septembrie a.c., ora 23:30, va fi inchisa circulatia rutiera pe Splaiul Independenţei, de la Podul Garibaldi până la intersecţie cu str. G. Coșbuc.

1. Circulatia tramvaielor pe linia 102 se suspenda. Tramvaiele vor fi inlocuite cu autobuze, care vor circula pe linia 101B Str. Bucium – P-ta Garii (traseu deviat in ambele sensuri din Spl. Independentei pe str. Garibaldi – P-ta 14 Iulie – Str. O. Goga – Pod Napoca – Spl. Independentei – Str. Horea – P-ta Garii). Se suspenda statia Cluj Arena. Pe linia 100 P-ta Garii – B-dul Muncii vor circula tramvaie”, putem citi pe pagina ctpcj.ro.

E fain la Cluj! Însă numai ca festivalier.

Adauga comentariu