Un nou magazin LIDL în Florești

Locuitorii din Florești vor avea în curând un al doilea magazin LIDL în comună. Acesta va fi situat pe Avram Iancu, lângă sediul central Oncos. În acest moment singurul supermarket LIDL din Florești este situat în senul giratoriu, aproape de Primăria Florești și este în permanență plin de clienți.

Pentru acest obiectiv s-a eliberat de către Primăria Comunei Florești certificatul de urbanism nr. 14 din 10.01.2020, în scopul: ELABORARE P.U.Z. PENTRU CONSTRUIRE SPAȚIU COMERCIAL, SISTEMATIZARE VERTICALĂ, AMENAJĂRI EXTERIOARE, ACCESE, PARCAJE, AMENAJARE INTERSECȚIE SEMAFORIZATĂ, AMPLASARE TOTEM ȘI PANOURI PUBLICITARE, DESFIINȚARE IMOBILE EXISTENTE. S-a obținut de asemenea Avizul de oportunitate cu nr.26365din 28.04.2020 pentru lucrarea cu același nume.Se propune reglementareaunui areal în suprafață măsuratăde 8674,24mp.

Terenul se situează în intravilanul localității Florești, comuna Florești, județul Cluj, str. Avram Iancu nr. 354-356, şi se compune din 5 parcele.

Terenul studiat este situat în jumătatea sud-vestică a intravilanului localității Florești, în unitatea teritorială care definește zona de locuințe existente cu regim mic de înălțime și funcțiuni complementare, având atât accesul auto, cât și accesul pietonal asigurate direct din strada Avram Iancu și pe latura vestică dintr-un drum existent. 

Zona studiată este una aflată în curs de dezvoltare, fiind dominată de funcțiunea de locuire (construcții existente cu regim de înălțime redus) și de funcțiuni complementare locuirii.

Circulația principală în zonă se desfășoară pe strada Avram Iancu DN1 E 60, pe care se realizează, de asemenea și transportul în comun. Drumul existent pe latura estică este un drum de acces aflat în proprietate particulară, care preia, în principal, circulația aferentă zonei de comerț și de producție a Oncos. 

Se propune reglementarea și amenajarea unei intersecții semaforizate între str. Avram Iancu DN1 E60 și strada de acces de pe latura estică, care urmează să asigure deservirea rutieră principală a obiectivului proiectat. 

 

 

Adauga comentariu