Ţara lui #Merge_şi_aşa, #Nouă_nu_ni_se_întâmplă, #A_furat_dar_a_şi_dat

Din păcate, au apărut pacienți cu COVID-19 care ajung la spital cu forme severe, deși spun că sunt vaccinați.

Asta, şi faptul că, în ultimele săptămâni, au apărut în diverse situaţii (de la călătorii, la evitarea carantinării după venirea din zone declarate roşii din punct de vedere pandemic), 370 de cazuri de persoane care au încercat să obțină certificate de vaccinare în baza unor adeverințe posibil false, i-au făcut pe medici să se întrebe dacă nu cumva la fel de false erau şi declaraţiile de vaccinare ale persoanelor cu forme severe de COVID-19.

Mergându-se pe fir s-a ajuns la descoperirea punctuală a unor cazuri de “vaccinare la chiuvetă”.

“Adică actul de vaccinare a fost simulat în cabinetul de vaccinare, noi nu avem semnale la acest moment că ar fi un fenomen. Au fost câteva sesizări punctuale, iar Comitetul de coordonare a vaccinării le-a trimis la Poliție. Sunt câteva sesizări de la persoane care spun că au informații că personal din anumite cabinete de vaccinare a simulat actul de vaccinare și a eliberat adeverința de vaccinare", a declarat secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, pentru HotNews.ro.

Asta ar fi o poveste. Următoarea vi-o spun acum.

Guvernul Cîţu a suspendat, către sfârşitul lunii martie, facilitatea prin care firmele plătitoate de impozit pe profit puteau acorda anagajaților părinți suma de 1.500 de lei pentru creșă sau grădiniță. Suspendarea acestei facilităţi ar fi fost valabilă până la finalul anului.

Situația a supărat multă lume – şi pe bună dreptate, mai ales că premierul, la finalul ședinței de Guvern de după adoptare, a tăcut ca şi capra în iarba deasă şi nu a anunţat că s-a decis asta. Asta deşi, chiar ANAF, la începutul anului le recomanda firmelor să aplice facilitatea. inclusiv ministrul Finanțelor de atunci, Alexandru Nazare, a tăcut după ședința de Guvern. Florin Cîțu a citit atunci toate celelalte măsuri din OUG, în afară de suspendarea facilităţii pentru firme şi părinţii cu copii de grădiniţă.

Dar, când s-a publicat Ordonanţa de Urgenţă în Monitorul Oficial, toată lumea a avut o surpriză. Surpriza că facilitatea s-a suspendat şi că Ministerul de Finanţe a trebuit să facă balet printre legi ca să “armonizeze” ceea ce s-a dat cât timp legea a fost în vigoare, cu ceea ce s-a supendat.

Dar surpriza majoră abia ce urmează: Guvernul nu susține noul proiect privind facilitatea celor 1.500 lei pentru creșă sau grădiniță.

De ce?

De chichi şi un leu ridichi. Sau, dacă ar fi să mă iau după cum bombăne lumea în online, “nu susţine, că nu poate dijmui”, “merg banii direct la beneficiari, nu mai poţi aranja o şpagă, nu mai poţi angaja amanta de la partid”.

Vorba aia, “specialii” din ce mai trăiesc? Dacă guvernanţii dau bani şi facilităţi pentru copii, sănătate, educaţie, infrastructură, din ce îşi mai cumpără “specialii”, plozii şi amantele lor vile, supermaşini, iahturi?

Ia mai mâncaţi nişte cozonac, măi, oricum pâinea îngraşă!

“Las’ că merge și așa”, “Nouă nu ni se întâmplă”, “A furat maică, da’ a și făcut". Prin urmare: se întâmplă, se fură, da’ merge şi așa. Sunt cei trei piloni pe care se sprijină şi s-a constituit statul post-decembrist român.

De fapt, “A furat maică, da’ a și făcut” este o denaturare a variantei originale “A furat maică, dar ne-a şi dat”.

Pe-o plasă cu sigla partidului cu un litru de ulei, un kilogram de făină, unul de zahăr şi pe o salopetă şi nişte cizme de cauciuc, s-a vândut Ţara acestor grupuri infracţionale constituite în vederea devalizării bugetelor României, de către chiar cei care ar fi beneficiat dacă s-ar fi şi făcut câte ceva.

Căci, dacă cei care au furat ar fi şi făcut câte ceva, nu numai ar fi dat, situaţia din România ar fi fost ca cea din Spania, Grecia şi alte ţări unde se cam fură, dar se face. Nu se dă.

Din 30 de bugete furate de către politicienii noştri s-ar fi putut face măcar jumătate din cei 18.000 de km de autostrăzi făcute în Grecia, sau Spania în ultimii ani. Se puteau face măcar jumătate din cei peste 3.000 de km de căi ferate de mare viteză, spitale, şcoli fără buzi în fundul curţii şi câte altele...

Nu numai averi de nejustificat de către persoane plecate în politică cu zdrenţele curgând de pe ele şi care, după 10 ani, sunt în Topul bogaţilor României.

Dar poporului i-a trebuit plasă cu siglă de partid. Aşa că a luat plasă.

Şi, gata!

Adauga comentariu