Super mega extra succesul autobuzelor școlare: 2 "eleve" se "înghesuie" într-un bus gol, iar mașinile părinților sunt tot blocate în trafic

Să trăiți! Autobuzele dedicate elevilor s-au cam golit, deși au trecut doar câteva săptămâni de la începerea anului școlar. Dar, în viziunea Excelenței Sale, inconfundabilul, neînlocuibilul, mereu același Emil Boc, proiectul-pilot este deja un succes, nemaigrăind de felul în care traficul a fost decongestionat. Bine, decongestionat pe hârtie sau în calculele Primăriei, altfel, în teren, situația e cam aceeași. 

Vă prezentăm un autobus de pe linia 32, dedicat transportului de elevi, care-și face loc prin traficul din oraș. Culmea este că în calitate de pieton, ai un avans mai rapid decât această minunăție a naturii, pardon, a tehnicii, care-a-ncăput pe mâinile slujbașului-director al Companiei de Transport Public, Liviu Neag.  

Aveți ocazia să observați cât de ”frecventat” este acest autobus: două ”eleve” se bucură de un pahar de cafea. Ceilalți elevi, probabil, au întârziat. Iar aceasta pentru că aceste autobuze circulă conform unui orar precis.

Dar, să fie ăsta tot baiu…

Ajung elevii mai repede la școală: îi urcă părinții în mașini personale și îi duc în siguranță.

Chiar dacă, acum două săptămâni, atunci când s-a referit la superextramega proiectul autobuzelor școlare, Maestrul Emil Boc anunța, în cifre, că aproximativ 300 de autoturisme personale au rămas în garaje (și alea pe cale să fie demolate), iar numărul elevilor care circulă cu aceste autobuze specializate a crescut de la 129, la 215.

CITEȘTE ȘIIar a ouat Emil Boc niște cifre și le-a mitraliat festivist din fața unui microfon prietenos

Ce mai încolo și-ncoace – un succes veritabil.

Cât de curând, toate orașele țării vor apela la experiența Primăriei clujene ori la învățăturile de-o viață ale lui Liviu Neag, pentru a implementa proiecte identice.

Ați văzut bine câți elevi transportă zilnic aceste autobuze.

Numărul real al elevilor din municipiul Cluj-Napoca este de ordinul miilor, iar Măria Sa Emil Boc, ne servește câte-o porție de PR ieftin din când în când: ori din spatele unui microfon prietenos ori se mai cațără pe câte-o schelă pentru a da o mână de ajutor la Marea Vopseală din oraș a clădirilor părăginite.

CITEȘTE ȘIVoluntarul Boc, prins muncind pe schele fără echipament de protecție 

Conform datelor furnizate de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în anul școlar 2018-2019, la nivelul municipiului Cluj-Napoca sunt înscriși 53801 elevi.

În ciclul primar – 15830 elevi

Gimnaziu – 10696 elevi

Liceu – 12255

Câți elevi, anunța Emil Boc, circulă cu autobuzele școlare? 200? 300? Altfel spus, o picătură în mare.

Iar mai nou, autobuzele nici nu mai sunt frecventate de elevi, ci doar de cetățeni dornici să mai servească o cafea din mers.

Adauga comentariu