Șeful IPJ Cluj: Oamenii încearcă să ne fenteze. Petrecerile private ne mănâncă zilele

Inspectorul Șef al IPJ Cluj, Comisar Șef de Poliției Mircea Rus a declarat că în acest moment cele mai mari bătăi de cap le au cu petrecerile private care sunt organizate în tot felul de locații ascunse. Clujenii devin tot mai ingenioși în a găsi locații care să fie cât mai greu de depistat. 

„Oamenii învață să se adapteze la nou și încearcă în permanență să ne fenteze, ca să o spun într-un mod pragmatic. Sunt problemele cu private party-urile acestea care efectiv ne mănâncă zilele. Oamenii sunt ingenioși, învață să se ascundă, vor să petreacă. Nu știu de ce ei au impresia că noi nu îi înțelegem. Nu știu de ce ei au impresia că eu nu aș vrea să stau la o masă într-un restaurant să mănânc ceva, să beau ceva și să mă simt bine împreună cu familia și cu prietenii. Nu știu de ce ei au impresia că noi suntem cei care vor să le facă rău. Parcă suntem părinții ăia care trebuie să le spună copiilor: „Nu face asta pentru că nu e bine”. Nu trebuie să explici de ce nu e bine pentru că tot nu pricep”, ”, a declarat Mircea Rus la XPN Live.

Mircea Rus a menționat că dacă la începutul pandemiei era mult mai ușor să depisteze astfel de party-uri deoarece ele erau orgaizate în baruri sau cluburi, acum e mult mai greu să fie decopserite deoarece sunt organizate în tot felul de locații neconvenționale.

„De la momentul când se făceau aceste petreceri private în spații făcute pentru așa ceva, cluburi, baruri și pe care le-am gestionat bine aș spune eu pentru că le cunoșteam ca atare și mergeam acolo și totul se rezolva foarte rapid. Le monitorizam fizic, am ajuns la petreceri private în tot felul de locații ascunse. Una cu un impact mediatic puternic, pentru că a fost prima de acest gen a fost cea de la Cluj Arena. Au apărut și alte locații, prin pădure. Nu de foarte mult timp am avut o locație lângă Câmpia Turzii, un loc fără semnal unde am ajuns în timp util printr-o informație pe care am primit-o, în contextul în care cred că au avut o pană de curent de nu au reușit să înceapă petrecerea, să îi prindă în toi. Ne dau bătăi de cap de nu vă vine să credeți. Avem și alte lucruri pe cap. În continuare verificăm izolații și carantinații la domiciliu, în continuare ne facem activitățile de cercetare și urmărire disciplinară, în continuare suntem în stradă pentru a asigura ordinea publică și a veghea la siguranța cetățeanului”, a menționat comisarul Rus. 

Ziar de Cluj a publicat chiar ieri scrisoarea unui părinte care susține că astfel de petreceri sunt organizate săptămânal, mai ales la pensiunile și cabanele din zona de munte. Polițiștii clujeni cel mai adesea nu află de aceste petreceri decât după ce sunt sesizați de vecinii deranjați de zgomot. Iar amenzile pe care le primesc organizatorii nu îi descurajează pe ei sau pe alții să continue cu organizarea acestor evenimente. De exemplu, în cazul party-ului de la Cluj Arena, menționat și de șeful IPJ, a fost deschis dosar penal, dar încă se fac cercetări, nimeni nu a fost pedepsit. Dacă aceste dosare penale s-ar soluționa rapid, cu siguranță că organizarea unor astfel de evenimente ar fi descurajată. 

Adauga comentariu