„Revoltă” din cauza despăgubirilor la preț de nimic pentru viitoarea bază sportivă La Terenuri. Proprietarii cer 165 euro/mp față de 8 euro/mp cât a oferit Primăria

Au început să „curgă” primele plângeri referitoare la valoarea stabilită de Primărie pentru exproprierile terenurilor pe care se va construi baza sportivă La Terenuri din Mănăștur. Firma angajată de Primărie pentru evaluarea valorii terenurilor a stabilit un preț de 40 lei/mp (aproximativ 8 euro), în timp ce o parte din proprietari spun că evaluarea este eronată, adevărata valoare a terenurilor fiind de 165 euro/mp. Au fost propuse deocamdată două plângeri prealabile.

Prin plângerile prealabile formulate, petenții au invocat faptul că cele două parcele cuprinse în coridorul de expropriere, aflate în proprietatea lor, sunt construibile. Pentru una din parcele (5100 mp), proprietarii au precizat că este încadrată la categoria zone verzi, cu regim de construire deschis. Pentru a doua parcelă (1695 mp), proprietarii au arătat că este construibilă 90%, fiind încadrată tot la categoria zone verzi cu regim de construire deschis.

Petenții au arătat și faptul că cele două parcele au fost construibile și înainte de elaborarea PUZ-ului pentru zona La Terenuri. Proprietarii au contestat astfel prețul stabilit de evaluator.

„Petenții arată că susținerea evaluatorului că acestea ar fi încadrate la categoria terenuri intravilane pe care nu pot fi edificate construcții este una eronată, iar din actele emise de către administrația publică locală anterior enumerate, reiese faptul că cele două parcele sunt terenuri construibile, pe care urmează chiar a se construi baza sportivă La Terenuri. Astfel, invocă faptul că coeficientul de 0,05 apărut în finalul raportului se aplică în cazul terenurilor pe care nu se poate construi, însă pe terenurile aflate în proprietatea acestora, astfel cum reiese din PUZ-ul aprobat pentru zona La Terenuri, unde se situează parcelele petenților există dreptul de a se construi pe ele”, scrie în informare.

Petenții mai arată faptul că una din parcele este acoperită în mare parte de construcții, printre care și o sală multifuncțională cu două nivele. Astfel, proprietarii consideră că cele două terenuri se încadrează la categoria terenuri construibile cu o valoare de piață pentru care evaluatorul SC MondEv Real Estate SRL recomandă să fie de 165 euro/mp. Petenții mai precizează și faptul că în 2015 au făcut demersuri pentru a consrui ei înșiși o bază sportivă privată.

În răspunsul oferit de Primărie se arată că încadrarea s-a făcut potrivit documentelor pe care evaluatorul le-a avut la dispoziție.

„După emiterea deciziei de expropriere, expropriatorul va numi Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real urmând ca, după întocmirea documentației cadastrale pentru imobilul afectat de coridorul de expropriere, petenții să fie notificați, iar convocarea va cuprinde data, ora și locul unde vor avea loc lucrările comisiei, având dreptul ca aceștia să se prezinte și să își exprime acordul sau dezacordul cu privide la cuantumul despăgubirilor”, este precizat în informare.

Reprezentanții Primăriei consideră că sunt nefondate plângerile celor doi petenți și propun respingerea lor. Ca atare, proprietarii terenurilor au dreptul să conteste în instanță valoarea terenurilor.

Vă reamintim că Primăria Cluj-Napoca a semnat, la finalul lunii trecute, contractul pentru realizarea bazei sportive. Asocierea formată din SC RoVerde Landscaping SRL Petrești, jud. Ilfov – SC Open Trans SRL Sfântu Ilie, jud. Suceava – SC Electrogrup SA Cluj-Napoca – SC Cris Garden SRL București – SC Prospect Dream SRL a câștigat licitația pentru realizarea bazei sportive La Terenuri din cartierul Mănăștur. Firma Ro Verde Landscaping nu este la primul contract cu Primăria Cluj-Napoca. De altfel, a avut contracte și cu alte administrații publice locale din țară.

Contractul pentru realizarea bazei sportive La Terenuri a fost estimat la 6,9 milioane euro, fără TVA, dar în urma licitației a fost adjudecat pentru 5,5 milioane euro, fără TVA.

Adauga comentariu