Programul Autobuze școlare: Aproximativ 234.102 elevi au beneficiat de proiectul inițiat în septembrie 2018. Autoritățile estimează că traficul a fost diminuat cu 500 de autoturisme

Proiectul autobuzelor școlare a fost inițiat de autoritățile locale în septembrie 2018, la solicitarea cetățenilor prin intermediul procesului de bugetare participativă. De la debutul acestui program, de serviciile transportului dedicat elevilor clasele I-IV au beneficiat un număr de cca 234.102 copii. Unul dintre obiective, pe lângă oferirea unui climat de siguranță, a constat în reducerea numărului de autoturisme în traficul din municipiul Cluj-Napoca, iar autoritățile estimează că un număr de cca 500 de autoturisme nu s-au mai aflat în trafic în zona centrală.

În perioada 2018 – 2021 în cadrul programului de transport al elevilor din  municipiul Cluj-Napoca implementat de către Primăria municipiului Cluj Napoca în colaborare cu Compania de Transport Public Călători Cluj Napoca, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine și Siguranță Publică au fost prezenți pe autobuzele școlare pentru asigurarea unui climat de siguranță al elevilor.

În această perioadă au fost transportați un număr de 234.102 elevi, susțin reprezentanții administrațiai locale în răspunsul oferit la socilicitarea Ziar de Cluj. 

 an școlar 2018 – 2019 – 58.429 elevi
 an școlar 2019 – 2020 – 106.399 elevi
 an școlar 2020 – 2021 – 69.274 elevi

 „Pe această cale dorim să avem, pe de o parte, toți copiii noștri în siguranță, să ajungă la școală. 

Pe de altă parte să eliminăm, dacă este posibil, cât mai mult din acel trafic nenecesar, ca un părinte-un copil-o mașină să vină în fiecare dimineață la ora 8 în centrul Clujului, pierdere de timp și pentru părinți, consum de energie și de timp și pentru alți parteneri de trafic”, declara edilul Emil Boc înainte de adoptarea acestui proiect prin intermediul unui proiect de hotărâre în septembrie 2018.  

Potrivit autorităților, programul nu reprezintă un motiv de discriminare în condițiile în care doar elevii din clasele I-IV beneficiază de acest proiect, iar aceasta întrucât elevii din cl. V-XII au parte de asemenea de facilități prin care beneficiază de reducere pe transportul public în comun: 

Programul a fost implementat pentru asigurarea transportului elevilor din clasele 0 – IV. Autobuzele dedicate elevilor din clasele  0 – IV au fost destinate acestei categorii după analiza unor proiecte propuse în cadrul programului bugetare participativă.  

Elevii claselor V – XII nu beneficiaza de transportul cu aceste autobuze, excepție făcând anumite situații, precum însoțirea fratelui mai mic, acești elevi având gratuitate pe celelalte mijloace de transport în comun, semnalează reprezentanții administrației locale. 

La începutul programului pilot, demarat în luna septembrie 2018, au fost 5 trasee, fiind transportați elevi din cartierle Mărăști, Mănăștur, Gheorgheni, Zorilor către Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” și Liceul Teoretic „Avram Iancu”. 

Începând cu luna iunie 2019 au mai fost introduse încă 7 autobuze, iar din luna septembrie 2020 au mai fost introduse încă două tresee, în prezent fiind asigurat transportul elevilor cu 16 autobuze școlare pe 14 trasee către  Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” și Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Seminarul Teologic Ortodox, Liceul Teoretic „Bathory Istvan”, Liceul Teologic Reformat, Liceul „Apaczai Csere Janos”, Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai”, Colegiul Naţional „Emil Racoviță” şi Colegiul Naţional „George Coşbuc, adaugă reprezentanțuu autorităților locale. 

Acest proiect contribuie direct la diminuarea numărului de mașini care sunt în trafic la orele de vârf în centrul orașului.

Din totalul de 10 noi autobuze, 4 au fost achiziționate din fondurile Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, restul de 6 fiind achiziționate de către Primăria Cluj-Napoca. Autobuzele sunt marca Mercedes Setra. Acestea corespund tuturor normelor europene din domeniu, garanția fiind de 5 ani sau 350.000 km.

Prețul unui autobuz este de 1.096.699 lei (valoarea totală a celor 10 autobuze – 10.969.990 lei), anunța municipalitatea în 15 iunie 2019. 

Detalii AICI.

„Prin acest proiect urmărim în primul rând creșterea calității actului educațional în orașul nostru, prin oferirea unor condiții decente pentru ca elevii noștri să ajungă în siguranță la școală. 

Și, nu în ultimul rând, vizăm decongestionarea traficului din zona centrală!

Acest proiect al autobuzelor școlare, astăzi, acoperă aproximativ 2.500 de elevi și este vorba aproximativ de 800 de mașini care nu mai vin în fiecare dimineață în zona centrală a orașului. 

Mulțumesc clujenilor că au susținut acest proiect, a fost aprobat de către ei, prin vot, în cadrul procesului de bugetare participativă, iar autobuzele școlare au fost cumpărate din bani publici, din impozitele și taxele locale plătite de către clujeni”, explica primarul Emil Boc, în 30 mai 2019, într-un clip video realizat de Primărie pentru promovarea acestui proiect.

Ulterior, în februarie 2021, administrația locală anunța achiziționarea a încă 10 autobuze școlare de 9,1 m pentru elevi, tip IVECO DAILY FENIKSBUS. „Acestea corespund tuturor normelor europene în domeniu, pentru a oferi elevilor clujeni cele mai bune condiții de transport”, notau reprezentanții municipalității.  

Prețul unui autobuz este de 625.000 lei/ buc +TVA. Este un autobuz modern, dotat cu echipamente ce au caracteristici de ultimă generație. Perioada de garanție este de 5 ani sau 250.000 km (care condiție se îndeplinește prima).

Detalii AICI

De ce a fost extins proiectul autobuzelor școlare:

„Proiectul a fost extins datorită numărului mare de elevi care au beneficiat de acest program, a solicitărilor venite din partea unităților școlare și în funcție de solicitările cetățenilor municipiului Cluj Napoca care au copii la unitățile școlare din zona centrală a municipiului, în așa fel încât la această oră sunt acoperite majoritatea cartierelor municipiului.

Numărul elevilor variază în funcție de traseu, numărul mediu de elevi transportați cu cele 16 autobuze școlare este de 3.773 elevi ( pe o săptămănă), iar numărul mediu de elevi transportați cu un autobuz școlar pe o singura linie este de aproximativ 47 elevi cumulat la intrarea și ieșirea acestora de la cursuri (3773 elevi : 5 zile = 754 elevi : 16 autobuze = 47 elevi).

Există un impact pozitiv al programului Autobuze școlare ținând cont de faptul că zilnic sunt transportați în centrul municipiului aproximativ 750 de elevi, iar din discuțiile noastre cu părinții rezultă faptul că din cei aproximativ 750 elevi, apoximativ 500 utilizau autoturisme personale pentru a transporta la și de la școală elevii”explică administrația locală în răspunsul la solicitarea Ziar de Cluj

P.S.: Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, un număr de 200.000 de mașini trazitează zilnic municipiul Cluj-Napoca. 

Prin intermediul programului autobuze școlare, traficul a fost diminuat doar cu cca 500 de autoturisme. 

CITEȘTE ȘI200.000 de mașini în Cluj-Napoca, și doar 38.000 de locuri de parcare. Tarcea: „Normal că mașinile ajung să fie parcate pe spațiile verzi și pe trotuare”

 

Adauga comentariu