Plata despăgubirilor pentru culturile afectate de secetă în 2020, programate după rectificarea bugetară. Adrian Oros: „Asta ar fi ceea ce ne-am dori, dar nu știm care vor fi posibilitățile”

Plata despăgubirilor pentru culturile afectate de seceta pedologică de anul trecut - promise încă din campania electorală din septembrie 2020 – ar putea fi acordată după rectificarea bugetară, potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

„La rectificarea bugetară, pentru că știu că o să mă întrebați, noi am cerut și am fundamentat și am trimis săptămâna trecută către Ministerul Finanțelor, sumele necesare pentru a fi suplimentate la rectificare.

Atât credite de angajament cât și credite bugetare”, a declarat ministrul Agriculturii, clujeanul Adrian Oros, în cadrul unei conferințe de presă. 

Plata despăgubirilor pentru secetă, programate în viitor

Adrian Oros a anunțat că a solicitat 1,8 miliarde lei pentru plata depăgubirilor restante din primăvara anului 2020.

„Am cerut de asemenea 1,8 miliarde și pentru plata pagubelor culturilor înființate în primăvara anului 2020 afectate de seceta pedologică. 

Precum și 32 de milioane pentru a suplimenta bugetul sistemului național antigrindină deoarece anul acesta activitatea acolo a fost și probabil va continua să fie mult mai intensă și este nevoie să suplimentăm atât pentru partea de investiții dar mai ales pentru funcționarea acestui sistem.

În total, am cerut credite de angajament 4,6 miliarde și credite bugetare 3,5 miliarde lei.

Sigur asta ar fi ceea ce ne-am dori ,dar nu știm care vor fi posibilitățile și care sunt sumele disponibile, cu siguranță că fiecare minister va cere pentru tot ceea ce consideră că este necesar. 

Dar noi am încercat să fundamentăm fiecare din această sumă și să explicăm care este noima pentru care cerem acești bani”, a conchis Oros.

Încă din perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din septembrie 2020, ministrul Agriculturii, Adrian Oros oferea asigurări în privința despăgubirilor acordate fermierilor pentru culturile calamitate, prin intermediul fondurilor europene. 

Recent, Florin Cîțu a avertizat că ministerele care nu au cheltuit în primele 6 luni banii pe care i-au cerut, trebuie să vină cu argumente solide, să ofere Executivului asigurări că execuția bugetară se va îmbunătăți în următoarea jumătate de an:

„Ministerele care nu au cheltuit, în primele 6 luni, banii pe care i-au cerut, trebuie să vină cu argumente solide, să îmi ofere asigurări că execuția bugetară se va îmbunătăți în următoarele 6 luni”, a anunțat Florin Cîțu.  


Adauga comentariu