În peste 380 de unități de învățământ preuniversitar din Cluj, testarea elevilor pe bază de salivă se va efectua acasă

Un număr de 383 de unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj au adoptat, prin decizia consiliului de administrație, efectuarea testelor la domiciliul elevilor, în prezența părinților. În schimb, doar 17 școli au optat pentru administrarea testelor non-invazive pe bază de salivă la nivel de unitate școlară. Pentru varianta mixtă de administrare au optat un număr de 43 de unități de învățământ preuniversitar, ceea ce presupune că testele vor fi efectuate la școală/la domiciliu. 

Testarea elevilor pe bază de salivă va debuta luni, urmând să fie efectuată de două ori pe săptămână, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Cluj.

În privința ratei generale de vaccinare a angajaților din sistemul educațional clujean, aceasta este de 78% personal angajat vaccinat, reprezentând 9.269 de persoane, în creștere cu 1%, de la ultima raportare, potrivit informațiilor centralizate de autorități, vineri, 3 decembrie. 

De asemenea, rata de vaccinare a personalului care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Cluj este de 92%, raportată la numărul total al celor 50 de angajați ai instituției.

Primele teste de salivă din lotul de 6,5 milioane au ajuns deja în teritoriu. 

Inspectoratele școlare județene au asigurat distribuția acestor teste către fiecare unitate de învățământ, pentru testarea tuturor preșcolarilor, elevilor și personalului din şcoli sau grădiniţe.

În afară de școlile speciale, cea mai mare parte a unităților de învățământ au optat ca testele să fie făcute acasă, de către părinți. În situația în care rezultatul este pozitiv, părinții trebuie să anunțe școala și medicul de familie, iar copilul va fi testat cu test PCR. 

Folosirea în şcoli a testelor rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă a fost aprobată pe 8 octombrie, printr-o hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).

Miniştrii Sănătăţii şi Educaţiei, Alexandru Rafila şi Sorin Cîmpeanu, au realizat un ghid video, format din trei clipuri de câteva minute, în care arătau cum se utilizează testele de salivă pentru depistarea COVID-19.


Adauga comentariu