Ninsori în mai multe zone ale țării. Cod galben de viscol

Meteorologii au emis o noua atentionare de ninsori, valabila de astazi, de la ora 15.00, pana marti, la ora 8.00, pentru Maramures si Transilvania.

În intervalul menționat aria preciptațiilor, în general moderate cantitativ, va cuprinde vestul, nord-vestul și centrul țării. În zonele de munte va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, în Maramureș și Transilvania vor predomina ninsorile, iar în regiunile vestice se vor semnala precipitații mixte. Izolat se va produce polei.

Vântul se va intensifica treptat în toate zonele de munte, cu precădere la altitudini mari, unde rafalele vor depăși temporar 70...80 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada. Intensificări vor fi și în restul țării, în noaptea de duminică spre luni (13/14 ianuarie) în regiunile vestice, iar pe parcursul zilei de luni (14 ianuarie), local și în cele sudice, centrale, estice și sud-estice, în general cu viteze de 45...55 km/h.

Marți (15 ianuarie) și miercuri (16 ianuarie) vântul va continua să sufle tare în toate zonele de munte, spulberând zăpada și viscolind ninsoarea, dar intensificări ale vântului vor fi local și temporar și în celelalte zone.

De asemenea, ANM a emis si un cod galben de viscol si zapada valabil de maine dimineata, de la ora 2.00, pana la ora 14.00.

În a doua parte a nopții de duminică spre luni (13/14 ianuarie) și în cursul zilei de luni (14 ianuarie) în zona Munților Apuseni, în nordul Carpaților Orientali și local în zona înaltă din vestul Carpaților Meridionali, va ninge și local se vor cumula cantități de peste 20…25 l/mp, iar stratul de zăpadă va fi consistent. Vântul va prezenta intensificări susținute, îndeosebi în zonele de creastă, unde rafalele vor depăși 90...100 km/h viscolind ninsoarea, spulberând zăpada și determinând diminuarea semnificativă a vizibilității.

Ninsori, în general moderate cantitativ, vor fi și în Maramureș și local în nordul Transilvaniei.

Adauga comentariu