Nepieritorii întreținuți de partid

Instituțiile statului colcăie de indivizi puși acolo pe pile, cunoștințe, relații, carnet de partid și șpagă. E lucru știut. Nu s-a schimbat nimic odată cu venirea la putere a actualei coaliții formată din PNL, USR-PLUS și UDMR. Capul răutăților este PNL. Nici nu avea cum să fie altfel, de vreme ce este condus, de sus până jos, de aceeași nărăviți în rele dintotdeauna, în frunte cu Orban. Nu că nu au curățat instituțiile de putori de partid, dar au mai și umflat organigramele pentru a le face loc altora, alor lor. Pe lângă ăia care erau deja, au mai adus ei alții. Problema mare cu asistații ăștia de lux, care iau salarii grase și sporuri de vis, nu este că sunt plătiți să nu facă nimic, că atunci sunt ca apa sfințită, nu fac nici rău nici bine. Problema apare când li se dă de lucru, li se cere să facă ceva. Abia atunci e jalea mare. Rezultatul se vede în fiecare zi. Se simte.

De exemplu, se screm ai noștri cu PNRR-ul de nu mai pot. Face PNRR-ul ăsta naveta București-Bruxelles de ne-am săturat. Dacă era bine făcut, era deja aprobat, cum s-a întâmplat în cazul altor țări. Dar cine să-l facă? Nu-i cu cine. Pilele, relațiile, neamurile, atârnătorii de partid? Păi, ăștia habar nu au de nimic. Abia de știu să citească. Sunt analfabeți funcțional cu noroc în viață. De Ghinea, om de bază al lui Cioloș, nu știu ce să zic. Nu știu ce și cât știe. Nu mă pronunț. Pentru mine e o nebuloasă. Dacă stai și-l asculți pe el... zice că se pricepe. Mă rog, și orbul a zis că a vedea el, dar de aia, numai pentru că a zis, n-a văzut în veci.

Alt exemplu: La Ambasada României din Grecia, nu se știe cine a plasat un traducător. Până să nu-i ceară nimeni să traducă ceva, traducătorul a fost briliant. Numai că, în urmă cu câteva zile, în loc să-l lase în pace, cuiva i-a venit proasta idee de a-l pune pe traducătorul nostru să traducă ceva. Nu pe Platon și nici pe Aristotel, ci un banal comunicat al autorităților grecești despre testarea turiștilor la intrarea în țară. Grecii au spus că testarea este aleatorie, „competentul” nostru traducător a tradus că toți turiștii români vor fi testați automat, la grămadă, vaccinați cu nevaccinați. Așa se face că Ministerul român al Afacerilor Externe, luând de bună traducerea „competentului” de la ambasadă, a dat un comunicat care i-a băgat în boli pe turiști. Normal, a ieșit balamuc. Cică l-au dat afară pe traducător. Veste bună, bucurie în PNL că mai au de dat o sinecură la vreun fomist din partid.

Pentru politicienii români, împărțitul funcțiilor și posturilor prin instituțiile statului e preocupare de căpătâi. Știu, nu spun nimic nou. E un truism. Nu mă miră. Ce mă miră e că încă nu au dus „sportul” ăsta la un alt nivel. Bunăoară, că tot suntem în sezon estival, ar putea înființa în cadrul Ministerului Turismului o agenție care să se ocupe de plasarea salvamarilor prin stațiuni, că tot îi doare pe ei în cot de viața oamenilor. Schemă de personal stufoasă, posturi noi, că tot e foame de pomeni. Salvamarii să fie plătiți cu cel puțin 10.000 de lei lunar, plus sporuri de tot felul, cu precizarea că, fiind vorba despre un domeniu în care în joc este viața oamenilor, se poate cumula pensia cu salariul. Cum ar fi, vă întreb? Pe cine am avea salvamari? Pe câți vor salva ei? Vă las să ghiciți, nu-i greu.

Adauga comentariu