Mult a fost și mult mai este: viceprimarul Dan Tarcea estimează că podul salin Porțelanului va fi gata până la finalul anului 2022

În cadrul unei emisiuni online, viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a oferit astăzi detalii despre podul salin Porțelanului, dându-le speranțe (electorale) clujenilor care se chinuie din 2019 să circule pe un singur fir, când închis, când deschis, pe acest pod:

„Acolo, din păcate, cei care au câștigat contractul de proiectare în anul 2015 nu au făcut toate studiile necesare. Acolo s-a făcut doar o mică parte din proiectul podului Porțelanului, s-a făcut doar acea zonă care va fi pietonală, pe care se circulă astăzi și cu mașina, aceea va fi o zonă pietonală, urmând ca până în data de 30 septembrie să obținem și ultimul aviz de la Mediu.

Practic, acolo am primit termenul de predare data de 1 septembrie a studiului de fezabilitate, când s-a făcut contractul, dar a apărut un element de noutate, cei de la Agenția de Mediu ne-au solicitat o analiză de impact asupra mediului, și asta a prelungit puțin termenul, adică suntem oarecumva în cadrul contractual, având în vedere că a venit o analiză suplimentară față de ce a fost inițial.

Deci, atât mai avem de obținut, de la Mediu, după care vom putea să intrăm în Consiliul Local cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici.

După ce avem indicatorii tehnico-economici, urmează o licitație pentru obținerea autorizației de construire și pentru componenta de execuție. Estimarea este că până la finalul anului 2022, dacă nu vor fi alte contestații la procedura de licitație, și acest pod să fie gata”, a declarat vicele.

Lucrările la podul Porțelanului au început în aprilie 2019. De atunci au trecut 2 ani și jumătate. Dacă podul va fi finalizat în decembrie 2022, vor fi trecut 3 ani jumate. Dar, sunt toate șansele ca procedurile să fie întârziate, la fel și execuția. Iar podul va fi gata, dacă va fi terminat vreodată, după 5-6 ani de la debutul lucrărilor.

Nu vorbim despre un pod peste Nil sau peste Dunăre, ci despre unul peste Someșul Mic, chiar foarte mic, apa râului putând fi trecută în zonă la pas.

Atâta s-a putut în Clujul în care Primăria, chipurile, vrea să construiască un gigantic proiect de metrou subteran!

Adauga comentariu