Mircea MICLEA, despre eșecul vaccinării: Principala cauză este lipsa de credibilitate a autorității. Nu pot fi credibile niște autorități care spun să te vaccinezi, dar care fac congrese cu 5.000 de oameni într-o sală

Eșecul campaniei de vaccinare se traduce în sute de decese înregistrate zilnic. Mircea Miclea consideră că lipsa de credibilitate a autorității este una dintre cauzele principale ce explică dezastrul imunizării din România. 

Poate reprezenta lipsa de educație o explicație valabilă în condițiile unei campanii de vaccinare asumate de autorități doar parțial și soldate cu un eșec?

Mircea Miclea a explicat că argumentul invocat de premierul demis Florin Cîțu, potrivit căruia educația este cauza lipsei de vaccinare, este unul greșit. 

Această strategie (de a spune că școala e de vină – n.r.) este una prin care se încearcă deresponsabilizarea autorității.

Dăm vina pe alții, vedem paiul din ochiul celuilalt, nu bârna din ochiul nostru. Este un mecanism de apărare care se numește deresponsabilizare“, a declarat Mircea Miclea, fost ministru al Educației, pentru edupedu.ro

Lipsa vaccinării este „cu siguranță un fenomen care are mai multe cauze”, potrivit psihologul clujean Mircea Miclea. 

„Principala cauză este lipsa de credibilitate a autorității.

Impactul unui mesaj asupra comportamentului oamenilor este determinat de 2 factori:

1. conținutul mesajului, adică ceea ce comunici.
2. sursa mesajului: cine anume comunică.

Dacă sursa e necredibilă, mesajul chiar dacă este corect nu are impact. Este exact ce s-a petrecut la noi.

Nu pot să fie credibile niște autorități care spun să te vaccinezi, dar care fac congrese cu 5.000 de oameni într-o sală, care se interesează mai degrabă de luptele interne dintr-un partid decât de interesele țării, mai degrabă de golf decât de sănătatea populației.

Este lipsa de credibilitate a autorității“, a explicat Mircea Miclea pentru edupedu.ro

Mircea Miclea este profesor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației Universitatea „Babeș-Bolyai”. Este fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, fost ministru al Educației în perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005, președinte al comisiei prezidențiale care a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, – o diagnoză a întregului sistem de învățământ din România.
 

Adauga comentariu