ÎNCĂ un viol în zona Huedinului. Victima, o femeie de 83 de ani, a fost violată timp de două luni de către cel ce trebuia să o îngrijească

Un alt caz de viol a ajuns pe masa ofițerilor de la Huedin. De data aceasta, un bărbat de 49 de ani a violat o femeie de 83 de ani. Actele sexuale pe care agresorul, Nicolae Roșu (FOTO principal) le exercita asupra femeii au început în urmă cu aproape două luni. Femeia se afla în grija acestuia, de mai mult timă, ea răsplătindu-l pe agresor cu bani și acoperiș deasupra capului. 

„La data de 26 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Călățele, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și viol, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal. 

În fapt, la data de 15 iulie a.c., în urma activităților informativ-operative, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada iunie –iulie a.c., cel în cauză ar fi agresat fizic o femeie de 83 de ani, pe care o avea în grijă, motiv pentru care, la aceeași dată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu. Totodată, cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi agresat-o sexual pe aceasta. În cursul zilei, bărbatul va fi prezentat magistraților în vederea dispunerii altor măsuri preventive. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și viol”, se arată în comunicatul celor de la IPJ Cluj.

 

Nicolae Roșu a fost prezentat astăzi magistraților cu propunerea de arest preventiv. 

Reamintim că procurorii de la PARCHETUL HUEDIN nu au întocmit nici un referat cu propunere de arestare în cazul fetiței din Răchițele, violată de tatăl ei. 

Adauga comentariu