Guvernul PNL-ist taie de la profesori și dă mai mulți bani pentru Servicii. Peste 8,7 milioane tăiate și de la copiii de grădiniță

Guvernul Orban a tăiat majorarea salarială prevăzută pentru profesori de la 1 spetembrie 2020, practic, cu doar două săptămâni înainte ca această măsură să fie aplicată, iar cadrele didactice să poată beneficia de un salariu majorat. În schimb, Guvernul PNL-ist a alocat peste 160 milioane de lei pentru Servicii, de la SRI la SIE, dar și pentru STS și SPP.

Potrivit proiectului de rectificare bugetară, creșterea salariilor profesorilor, care ar fi trebuit să aibă loc de la 1 septembrie 2020, nu va mai avea loc. Aceasta a fost amânată pentru sepembrie 2021. 

„Se propune ca măsura de aplicare devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art.38 alin.(41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, să se aplice de la 1 septembrie 2021″, prevede proiectul de OUG pus în dezbatere publică joi noaptea la ora 22:30. 

„Vom anunța o decizie în acest sens”, a declarat Lucovid Orban, întrebat de ce prin rectificarea bugetară se taie creșterea salariilor pentru profesori, programată pentru data de 1 septembrie 2020. 

Tăierea creșterii salariale promisă profesorilor de la 1 septembrie este justificată de către Ministerul Finanțelor Publice prin faptul că ar fi „costat” bugetul peste 1% din PIB, potrivit notei de fundamentare a ordonanței de urgență privind rectificarea. 

„Da, o spun clar acum, deşi am mai spus-o, salariile profesorilor vor creşte la 1 septembrie.

Au crescut deja la 1 ianuarie, conform legii, şi avem prinşi banii în legea bugetului de stat pentru creşterea salariilor şi de la 1 septembrie“, declara ministrul Educației, Monica Anisie, la audierile din Parlament din februarie 2020.

În cea mai recentă declarație publică susținută de președintele Klaus Iohannis, fost profesor de fizică și specialist în meditații, acesta s-a eschivat să ofere un răspuns clar în privința majorării salariilor profesorilor: 

„Am discutat un prim draft pe care mi l-au prezentat premierul și ministrul Finanțelor. Ei lucrează în continuare pe aceste chestiuni și când sunt finalizate datele, le vor prezenta public”, a afirmat profesorul Klaus Iohannis în conferința de presă din 12 august. 

Acum, majorarea salariilor pentru cadrele didactice de la 1 septembrie 2020 a fost eliminată definitiv, fiind prevăzută pentru septembrie 2021.

Aproape 9 milioane de lei tăiați de la copiii de grădiniță

În plus, Guvernul liberal taie peste 8,7 milioane de lei din sumele care merg din cota de TVA către primării, pentru programul de tichete de grădiniță, potrivit proiectului de rectificare bugetară publicat de Ministerul Finanțelor.

În acest caz este vorba despre echivalentul a cca 175.920 de mii de tichete de grădiniță în valoare de 50 de lei/lună.

Tichetele pentru grădiniță sunt acordate familiilor din medii defavorizate, pentru a le stimula să își trimită copiii la grădiniță.

Modificările apar în contextul în care numărul copiilor care frecventează grădinița este în creștere de la un an la altul, iar din 14 septembrie 2020 grădinița va fi deschisă fizic, activitățile cu copiii desfășurându-se față în față.

Sumele tăiate sunt cuprinse sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi Municipiului Bucureşti, pentru anul 2020.

Sumele sunt reduse pentru cea mai mare parte a județelor: 

 

Peste 160 milioane în plus pentru SERVICII

Potrivit proiectului de OUG privind rectificarea bugetară, Guvernul PNL-ist alocă mai mulți bani pentru structurile speciale, astfel încât creditele bugetare ale Serviciului Român de Informații (SRI), Serviciului de Informații Externe (SIE), Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) și Serviciului de Protecție și Pază (SPP) vor fi majorate cumulat cu aproape 165 milioane lei.

În acest sens, pentru SRI și STS sunt prevăzuți cei mai mulți bani în plus, creditele bugetare urmând a fi majorate cu 64,348, respectiv 64,518 milioane lei, după majorări de 13,198 și 27,54 milioane lei în aprilie. 

De asemenea, Serviciul de Informații Externe (SIE) va primi în plus la actuala rectificare credite bugetare de 33,65 milioane lei. 

Pentru SPP este prevăzută suma suplimentară de 2,331 milioane lei, care se adaugă celei de 500.000 lei de la rectificarea din aprilie.

Pentru Serviciul Român de informații (SRI), cei mai mulți bani în plus sunt prevăzuți pentru asistență socială, ceea ce înseamnă plata pensiilor speciale, respectiv 40,59 milioane lei, tăindu-se în schimb credite bugetare de aproape 27 milioane lei de la proiecte finanțate cu fonduri UE.

Proiectul de OUG privind rectificarea bugetară a fost publicat cu întârziere de Guvernul PNL-ist, fiind pus în dezbatere publică joi noaptea la ora 22:30.

Ședința de Guvern de vineri a fost anunțată pentru ora 17:00.

„Prin această decizie de amânare a creșterilor salariale, Guvernul își arată incapacitatea de a gestiona începerea anului școlar în condiții de siguranță maximă și încearcă să creeze un conflict la nivelul sistemului, pentru a avea vinovați de serviciu, respectiv cadrele didactice, care ar trebui să intre, de la 14 septembrie 2020, la clase, cu șanse foarte mari de a contacta noul virus”, se arată într-un comunicat de presă al federației sindicatelor din învățământ. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

featured image: stiripesurse.ro

sursa captură interior: economica.net

 

Adauga comentariu