Explicația primarului Emil Boc despre lipsa gratuității pe autobuz în zona metropolitană în Vinerea Verde

Din 18 iunie, transportul public în Cluj-Napoca este gratuit în fiecare vineri. Acest demers face parte din proiectul „Vinerea Verde - Stop! Azi mașina stă pe loc!”, derulat de Primăria Cluj-Napoca. Gratuitatea este valabilă doar în Cluj-Napoca, dar cu toate acestea există o mare confuzie în rândul călătorilor care folosesc autobuzul pentru zona metropolitană – Florești, Apahida, Baciu, Feleac, Ciurila. Asta din cauză că în aceste comune operează tot Compania de Transport Public Cluj-Napoca.

Aproape în fiecare vineri, echipele de control ale CTP Cluj-Napoca fac verificări pe rutele metropolitane, tocmai pentru că au „mirosit” confuzia din rândul călătorilor și așa reușesc să își facă target-ul de amenzi.

Unii cetățeni consideră că lipsa gratuității din zona metropolitană este discriminatorie, dar primarul Emil Boc nu este de aceeași părere. Primarul a precizat, astăzi, încă o dată, că Vinerea Verde se aplică doar pe liniile de transport public din interiorul orașului, iar celelalte primării „dacă vor dori să plătească sunt binevenite”. Cât despre o posibilă discriminare, Boc a precizat că Curtea de Conturi nu consideră acest lucru o discriminare.

La o săptămână de la lansarea proiectului Vinerea Verde, primarul spunea că deja s-au văzut rezultatele.

„Am o veste plăcută. Coboram pe străzile Pasteur și Babeș, și avem panoul acela cu locurile libere în oraș, și ce am văzut acolo, poate este un indicator bun că lumea a lăsat astăzi mașina acasă. La parcarea de pe Moților erau vreo 275 de locuri libere, la Polivalentă 195, la Cluj Arena 72, în Piața Unirii vreo 64. Asta pe la ora 8”, declara Boc, în 25 iunie.

Adauga comentariu