Ecoul lui Boc, Dan Tarcea, emite şapte mizerii politice despre putoarea care sufocă Cluj-Napoca

Din spatele unui microfon prietenos, Ecoul lui Boc, viceprimarul Dan Tarcea ne comunică cu privire la putoarea generală care îmbâcseşte municipiul de mai bine de o săptămână:

“Practic, noi trebuie să relocăm toată cantitatea de gunoi care a fost produsă la nivelul municipiului Cluj-Napoca spre rampa finală, și prin răscolirea gunoiului avem de-a face și cu mirosul neplăcut în oraș. Deasemenea, condițiile meteo din ultimele trei zile, respectiv umiditatea crescută, plafonul jos de nori și direcția curenților de aer care s-au schimbat - vine de la est către vest, au făcut ca acest miros să vină înspre municipiul Cluj-Napoca - o să meargă, cum a mers și până acuma, în altă parte. Va mai fi încă o perioadă acest miros neplăcut, sperăm să-l putem închide cât de repede, suntem în discuții și cu Agenția de Mediu pentru a putea face un calendar în această direcție.”

În realitate, ce a scos Ecoul lui Boc pe gură pute. Din cauză că:

Mizerie politică 1: “noi trebuie să relocăm toată cantitatea de gunoi care a fost produsă la nivelul municipiului Cluj-Napoca spre rampa finală”.

Realitatea penală: acel gunoi este nesortat și netratat. Este ilegal să-l muți cu camioanele spre CMID.

Mizerie politică 2: “prin răscolirea gunoiului avem de-a face și cu mirosul neplăcut în oraș”.

Realitatea penală: se cheamă putoare generalizată.

Mizerie politică 3: “direcția curenților de aer care s-au schimbat - vine de la est către vest”.

Realitatea penală: o serie de studii comandate de Primărie și Consiliul Județean confirmă că direcția dominantă a curenților de aer este exact de la est la vest.

Mizerie politică 4: “o să meargă, cum a mers și până acuma, în altă parte.”

Realitatea penală: o să meargă, cum a mers și până acum, peste oraș.

Mizerie politică 5: “Va mai fi încă o perioadă acest miros neplăcut”.

Realitatea penală: patru ani jumate.

Mizerie politică 6: “sperăm să-l putem închide cât de repede”.

Realitatea penală: nicio șansă. RADP estima (ca pentru cine întreabă) echipare stației de sortare / tratare de la CMID la 2 ani.

Mizerie politică 7: “suntem în discuții și cu Agenția de Mediu pentru a putea face un calendar în această direcție.”

Realitatea penală: ne consultăm cu omul nostru, pus politic de către partidul nostru şi poate îl rugăm să facă în aşa fel încât vântul să sufle de la vest la est. Sau vom pune poliţiştii locali să sufle dinspre vest către est, cât pentru până trec alegerile parlamentare.

Adauga comentariu