După ce Iohannis a promulgat legea care taie catedrele profesorilor, ministrul PNL al Educației, Monica Anisie, revine: „Nu vom lua nicio decizie din pix”

Un început cât se poate de liberal în învățământul românesc: recent, Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede reducerea numărului de ore în școli și tăierea numărului de catedre, lăsându-i pe profesori cu ochii în soare. La câteva zile distanță, noul ministru al Educației, Monica Anisie, face anunțuri contradictorii în spațiul public, care lasă loc multiplelor interpretari. Oricum ar fi, se pare că învățământul românesc nu va mai fi revoluționat conform promisiunilor inițiale lansate de PNL. 

Întrebată dacă reducerea numărului de ore în școli este posibilă de anul viitor, Monica Anisie, ministru al Educației, a declarat, joi, că înainte de orice este necesar un dialog cu partenerii sociali, iar orice modificare reprezintă o procedură mai îndelungată, ce necesită timp: 

„Nu e vorba de o reducere a numărului de ore acum, fiindcă există o lege și legea trebuie aplicată, noi împreună cu toți partenerii noștri vom iniția dialogul pe tema revizuirii planurilor-cadru, pentru că altfel nu se poate, și nu vom lua nicio decizie din pix, pentru că nu avem cum să facem asta, ci după o consultare serioasă, o consultare publică și abia după ce vom realiza aceste noi planuri-cadru vom trece la realizarea programelor, pentru că nu pot rămâne aceleași programe și când de fapt toți copiii și părinții se plâng că e programa de fapt, foarte încărcată”, a declarat, joi, Monica Anisie, ministrul PNL al Educației.

Aceasta a adăugat că reducerea numărului de ore este un proces de durată.

„Este un proces de durată și e un proces în care îi vom avea alături pe toți partenerii noștri sociali”, a completat Anisie.

Nu știe stânga de dreapta

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 18 noiembrie, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011, prin care numărul de ore din școli urmează să fie redus, iar catedrele profesorilor, tăiate. 

CITEȘTE ȘI: Ghinion! Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea care va tăia orele și catedrele profesorilor

Un proces ireversibil.

Proiectul „România Educată”, a președintelui Klaus Iohannis, a și-nceput cu o reducere: din pix. 

Legea promulgată de președinte prevede 20 de ore pe săptămână în clasele I-IV (față de 19-22 ore în prezent), 25 de ore la gimnaziu (față de 26-34 în prezent) și 30 la liceu.

Cel mai mare impact al acestei legi va fi resimțit la gimnaziu, unde sunt tăiate peste 5 ore din orarul săptămânal al elevilor.

„Nu este clar în ce mod va pune în aplicare ministrul educației această modificare, inițial a spus că va tăia discipline, pentru ca o zi mai târziu să revină asupra declarației și să vorbească despre generalizarea programului after school”, nota Edupedu.ro

Acum, ministrul Educației a revenit pe subiect, susținând ferm că orice modificare trebuie să beneficieze de consultări prealabile. 

Prevederile noii legi vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2020-2021.

Aprecierea contradictorie a acestui subiect de către noul ministru al Educației, Monica Anisie, este cel puțin simptomatică, iar învățământul românesc pare să fi intrat pe făgașul unor „reforme” marcate de amatorism, cu atât mai mult cu cât în privința efectelor acestor măsuri noul ministru, Monica Anisie, nu se poate încă pronunța. 

 

 

 

Adauga comentariu