Drumul Florești – Cluj-Napoca durează cât înconjurul lumii. Ce soluții are Boc pentru decongestionarea traficului acum că nu mai vin bani pentru centura metropolitană prin PNRR

Eterna problemă a super aglomerației din traficul pe ruta Florești – Cluj-Napoca a fost adusă, din nou, astăzi, în atenția primarului Emil Boc, într-o emisiune la un post de radio local. Moderatorul emisiunii a comparat timpul parcurs din Florești până în oraș cu durata de timp necesară pentru înconjurul lumii. Ce soluții temporare sunt pentru decongestionarea traficului mai ales că nu mai vin bani prin PNRR pentru centură? Mai mult, proiectanții centurii metropolitane au cerut prelungirea termenului până în 31 martie.

Comparația duratei de timp necesară pentru a parcurge drumul din Florești în Cluj-Napoca cu cea necesară pentru înconjurul lumii nu i-a căzut tocmai bine lui Boc, care a ținut să sublinieze că el a făcut tot ce s-a putut pentru realizarea centurii metropolitane.

„Eu lucrez de cinci ani la asta, nu mie trebuie să îmi spuneți asta. Să le spuneți la cei care nu au aprobat sau nu au făcut lucruri. Mie să nu îmi spuneți că eu am susținut Autostrada Transilvania de am scos traficul greu de acolo și centura Apahida și bulevardul Muncii. Deci la capitolul ăsta cine vine să îmi dea lecții să își caute altă casă pentru că eu de când lucrez în viața publică de asta m-am ocupat”, a spus primarul.

Realizatorul emisiunii a întrebat dacă nu cumva se pot grăbi lucrurile în cazul centurii metropolitane care este mai redusă ca amploare a lucrărilor decât metroul. Din nou, Boc s-a simțit deranjat de întrebare. Proiectul centurii metropolitane este acum în urma metroului.

„Cum să fie mai mică lucrarea, oameni buni? Aia e cea mai complicată și mai complexă lucrare pe care a avut-o Clujul în istorie. E mai complicată decât metroul. Gândiți-vă că trebuie să faci 20 de noduri care trec printre case, trebuie să expropriezi terenuri, trebuie studiezi studiile geotehnice, să obții aviz de la Mediu pentru a putea defrișa pădure, să faci pasaje. La metrou nu ai atâtea obstacole așa cum ai la centură. Nu că vreau să iau apărarea proiectanților pentru că, din nefericire, ei au cerut prelungirea până în 31 martie că nu au putut să se încadreze cu toate avizele și cu toate procedurile să termine până la sfârșitul anului. La metrou suntem într-o fază mai avansată pentru că acolo proiectanții s-au ținut milimetric de proiect”, a declarat Boc.

Construirea centurii este cu atât mai îndepărtată cu cât a picat și varianta finanțării prin PNRR. Mai rămân fondurile europene, dar deocamdată nici măcar nu s-au deschis call-urile pentru perioada 2021 – 2027.

„Ministrul Drulă a scos centurile de pe PNRR și a rămas numai Autostrada Moldova și celelalte proiecte legate de autostradă. Niciun fel de centură nu a mai rămas în PNRR. Au rămas centurile pe programele operaționale sectoriale care nici măcar nu au început încă. Fondurile structurale 2021 – 2027, cu prelungire până în 2030. Celelalte nici nu au început încă, nici nu s-au deschis call-urile de proiecte, deci nu se pot depune proiecte, deci din punctul ăsta de vedere pentru centură nu s-au deschis încă posibilitățile de finanțare”, a afirmat primarul.

De asemenea, moderatorul emisiunii l-a întrebat pe primar dacă nu se pot lua acum niște măsuri provizorii pentru a mai atenua aglomerația.

Boc a vorbit despre pasajul de la Tăietura Turcului ca soluție temporară care e prins în PNRR pentru că modernizarea căii ferate este prinsă în PNRR și acum este în fază finală de a trece la Minister și apoi în ședința de Guvern să fie aprobați indicatorii tehnico-economici. Proiectul are valoarea de 25 milioane euro.

Centura va avea termenul de predare a documentației data de 31 martie, după care se fac procedurile de licitație de către Guvern.

„Trebuie să înțelegeți că nu Primăria are posibilitatea legală să facă aceste lucruri”, a conchis Boc.

Adauga comentariu