David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca: "S-a procedat CORECT. NU comentez cererile de demisie"

Directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, nu își dă demisia după scandalul legat de muncitorii care plecau în Germania și au stat înghesuiți în parcarea din faţa aeroportului ore în șir. Acesta spune că reprezentanţii aeroportului au procedat corect, că au respectat toate măsurile şi că au anunţat dinainte despre această situaţie. El precizează că parcarea aeroportului este administrată de Consiliul Judeţean printr-o firmă privată. Ciceo a declarat că urmează şi alte curse cu muncitori sezonieri şi a refuzat să comenteze cererile referitoare la demisia sa.

„Nu comentez acest lucru (demisia care i s-a cerut, în urma situaţiei create – n.r.). Pot să vă spun că aeroportul a procedat corect, în aria noastră de competenţă am respectat absolut toate măsurile. Încă de la începutul crizei prioritatea a fost sănătatea pasagerilor, sănătatea angajaţilor şi a tuturor celor din perimetru”, a afirmat directorul aeroportului din Cluj sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Realitatea Plus.

Acesta susţine că au existat oameni care au fost aduşi cu ore înainte de orele programate pentru plecarea aeronavelor.

David Ciceo spune că reprezentanţii aeroportului au anunţat despre situaţia creată şi că Poliţia Transporturi „cunoştea exact” situaţia.

„Noi am informat. Având în vedere că parcarea aeroportului este administrată de Consiliul Judeţean printr-o firmă privată, având în vedere că Poliţia Transporturi cunoştea exact situaţia şi ei au gestionat situaţia din parcare, nu aveam nicio competenţă de gestionare a acestei situaţii. Am anunţat Poliţia Transporturi cu o zi înainte legat de această situaţie”, a mai spus directorul Aeroportului din Cluj Napoca.

David Ciceo a precizat că alte astfel de zboruri mai sunt programate de pe aeroportul din Cluj astfel: duminică este programat un zbor, iar marţi alte patru , însă „s-ar putea să se suplimenteze sau s-ar putea ca unele să se anuleze”.

Premierul Ludovic Orban a declarat joi că este convins că directorul Aeroportului Cluj va fi demis de Consiliul Judeţean după ce peste 1.500 de muncitori sezoneri care plecau în Germania s-au înghesuit în parcarea aeroportului. Orban a menţionat că directorul aeroportului a fost demis anterior, dar a câştigat în instanţă repunerea sa pe funcţie.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Cauza se află sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Adauga comentariu