Cum vrea RADP să rezolve problemele de trafic din municipiu

Regia Autonomă a Domeniului Public are în execuție o serie de investiții în ceea ce privește managementul traficului rutier, având ca obiectiv final creșterea siguranței rutiere și a fluenței circulației.  

Regia Autonomă a Domenul Public este conștientă de probleme de trafic cu care se confruntă municipiul, astfel că va achiziționa echipamente de samaforizare în valoare de 2,8 milioane de lei cu scopul de a crește fluența circulației. Desigur că aceste investiții nu vor putea rezolva problemele de trafi cauzate de lipsa centurilor, lipsa locurilor de parcare și numărului foarte mare de mașini, dar ar putea îmbunătăți cât de cât circulația pe principalele artere din oraș.

În lipsa centurilor care se tot realizează dar nu se mai finalizează, tot traficul, inclusiv cel de tranzit ajunge în municipiu. Clujul are nevoie disperată de acea centură metropolitană, măcar cei care vor doar să tranziteze orașul să nu mai ajungă în oraș. 

Care sunt principalele disfuncționalități în ceea ce privește infrastructura rutieră

  • Capacitatea insuficientă a infrastructurii rutiere pe anumite tronsoane, în condițiile creșterii continue a gradului de motorizare și a volumelor de vehicule. Situația conduce la congestii de circulație în orele de vârf. 
  • Imposibilitatea lărgii drumurilor pentru creșterea capacității de circulație, ceea ce propune adoptarea unor soluții cum ar fi sistemele inteligente de transport.  
  • Pătrunderea traficului de tranzit în interiorul orașului, în condițiile absenței unor alternative rezonabile. Problema apare în principal pe cele două axe principale est-vest. 
  • Perturbarea traficului din cauza parcărilor,  a activităților de încărcare/descărcare, în spcial în zona centrelor comerciale, al nodurilor de transport în comun și al zonei centrale.  

RADP dorește să extindă Sistemul de Management al Traficului care are ca și scop creșterea fluenței circulației, creșterea atractivității și eficienței transportului în comun, obținerea unor situații statistice asupra traficului de tranzit și posibilitatea adoptării unor politici pentru devierea acestuia, controlul și restricționarea accesului vehiculelor de trafic greu sau agabaritic în interiorul orașului, creșterea siguranței pietonilor și a bicicliștilor.  

În acest sens, RADP a lansat o licitație în valoare de 2,8 milioane de lei privind furnizarea de echipamente de semaforizare. RADP dorește achiziționarea unor echipamente de software compatibile cu Sistemul de Management al Traficului astfel: 

  • Automate de dirijare a traficului rutier (ADC) integrabile în Sistemul de Managementul Traficului existent. 
  • Interfața de comunicație dintre ADC cu platformele software OMNIA/UTOPIA, cu licența software inclusă.  

În prezent structura de Management al Traficului din municipiu o reprezintă platforma OMNIA. În acest sistem de management sunt integrate 88 de intersecții echipate cu automate de dirijare a traficului, având posibilitatea funcționării după o bază de timp comună, permițând astfel sincronizarea intersecțiilor de pe o arteră.  

Intersecțiile sunt echipate cu senzori de trafic care permit interogări periodice lansate de postul central către ADC-ul din intersecție.  

Prin achiziționarea echipamentelor se intenționează înlocuirea și modernizarea semafoarelor existente în prezent montate la intersecțiile de străzi și treceri de pietoni.  

Adauga comentariu