Ce crede reputatul profesor Aurel Codoban despre cartea lui Liviu Alexa - “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”

Aurel Codoban:

Ultimele două decenii ale secolului XX și primii ani ai secolului XXI au adus cu ele o mulțime de entități și aspecte – telefoane mobile, computere personale, laptopuri, PDA-uri, pagini web, sisteme de operare, avatar, lumi virtuale, căsuțe de email, rețele de socializare online a căror noutate absolută, dar și constituire și funcționare, sfidează categoriile gândirii noastre încă tradiționale. Miza generală a oricărei încercări de a le înțelegere este evidentă: acestea, mai mult decât natura, au devenit mediul în care trăim, care ne organizează viața, ne reglează relațiile cu ceilalți și începe să ne structureze gândirea. Tehnologiile au făcut să cadă imperii – Imperiul Roman a pierdut în fața tehnologiilor militare ale popoarelor migratoare – sau să se înalțe imperii – Vikingii au avut avantajul rășinii cu care impregnau navele și a pietrei care polariza lumina. Dar niciodată, de la tipar încoace, tehnologiile nu au fost atât de aproape de noi, de ființa și de mintea noastră! Cât de mult această medialitate a devenit lumea omului s-a văzut destul de clar în contextul actualei pandemii…

 Dar din această continuă evoluție și noutate pornește și dificultatea majoră cu care gândirea noastră tradițională are a se confrunta:  nici măcar în timpul când îl frecventezi netul nu rămâne identic cu sine și tehnologia computațională nu stă locului. (A spus Brâncuși: Astăzi este deja mâine!) Cum ai putea atunci să înțelegi aceste realități? Pentru că nu ai răgazul să te dai la o parte din traficul de date și informații și să îl vezi din exterior, să îl poți contempla, cum au făcut mai înainte marii gânditori – mai degrabă accelerația, decât viteza, este caracteristica lumii noastre!

E nevoie de un alt stil de gândire decât cel contemplativ și lent, gândirea cuiva care se află în inima acestei accelerații, de jurnalistul care să fie chiar omul acestor noi media. Michel Foucault spunea: “Mă consider un fel de jurnalist, în măsura în care ceea ce mă interesează este actualitatea, ce se petrece în jurul nostru, ce suntem, ce se întâmplă în lume. Filosofia, până la Nietzsche, avea ca rațiune de a fi eternitatea. Primul filosof-jurnalist a fost Nietzsche. L-a introdus pe “azi” în câmpul filosofiei. ... Iată de ce filosofia pentru mine e un fel de jurnalism radical.” Dar este greu să găsești, mai ales în filosofia românească de astăzi, dedată mai degrabă exegezelor textuale, decât gândirii pe viu, pe cineva care să se riște să facă un astfel de jurnalism radical. Poate că este momentul atunci, ca un practician al jurnalismului radical să gândească asupra acestei noi lumi a internetului.

Nu este deloc întâmplător că un astfel de jurnalist - capabil să facă în acest caz, cum își dorea Nietzsche, filozofie cu ciocanul -, este Liviu Alexa, cu titlul care spune de la început totul: Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook (și ca totul să fie complet: cartea e publicată „în sistem self publishing”, și aflu, cum mă și așteptam, că se vinde foarte bine!). Analizele contemplative sunt, de obicei, semantice, de conținut, sau sintactice, de asocieri între diferite media. Liviu Alexa face mai degrabă o analiză pragmatică, despre cum am ajuns să folosim noile „noi media”, ce spune asta despre noi și cum ne vor construi viitorul aceste schimbări.

Pentru că, așa cum citam mai sus, astăzi este deja mâine! Pentru că suntem o generație verigă, cea mai intens tensionată, între generația părinților, care abia dacă aveau radiouri și televizoare alb-negru, și generația copiilor noștri care sunt „nativi digital” și posesori de telefoane la fel de puternice ca și cel aflat în modulul care a dus primii oameni pe Lună, și niciodată în istoria generațiilor de pe acest Pământ nu a existat o distanțare tehnologică mai mare. Și nu numai jurnalismul dar și școala, universitatea, vor avea de suferit. Toate s-au constituit în jurul tehnologiei tiparului, care a produs cartea, un mas-media ne-eclozat pe deplin, având nevoie de susțineri instituționale exterioare. Acum totul se reorganizează în jurul internetului și digitalului, și îmi pot imagina foarte bine că într-un viitor apropiat până și romanele  – poate în general literatura - vor fi înlocuite de niște jocuri colective cu avatari!

Ceea ce se află în atenția lui Liviu Alexa este în primul rând jurnalismul. Poate că de la început jurnalul, gazeta, s-a aflat mai aproape decât cartea, de noile media. Pentru jurnalist, o veste proastă este o știre bună, pentru că omul e interesat și ține mai bine minte semnificația răului – binele n-are decât să vine oricând și oricum, de el nu trebuie să te ferești! Or asta intră în logica adevărului comunicării. Adevărul cunoașterii a fost mai întâi, pentru științele de observație, adevărul-corespondență, apoi pentru științele matematizate, adevărul-coerență. Or adevărul comunicării este adevărul semnificație. Cunoașterea, cu ierarhia ei piramidală, poate părea nedemocratică și adevărul ei unul controlat sau chiar cenzurat. În schimb comunicarea, cu structurile ei de rețea, directe, aparent fără ierarhii, și cu adevărul ei semnificație, care e cu atât mai adevărat cu cât semnificația sa e mai largă, pare anume destinată unor societăți democratice.  

Asta însă numai la o primă vedere, pentru că există o netocrație care controlează rețelele, la fel de bine ca și structurile piramidale ale societăților strict ierarhizate. Doar că s-a trecut de la persuasiunea ideologică, la manipulare și seducție. Prinsă de curentul repede al schimbării și de ideea progresului uman infinit, care turmentează impune, puțină lume îndrăznește să vadă și asta. E nevoie de un jurnalist care, cunoscând vechea presă să fie și un utilizator experimentat al noile media, fără să se lase covârșit de ele. De un jurnalist capabil să adune și să pună la un loc o mare de date și fapte din statistici și știri, cu obrăznicia cuiva care vede că noile haine ale regelui nu există. Ca să simțim ce a pătruns cu adevărat în lume pentru a ne trezi la timp. Dacă mai este timp…

Adauga comentariu