Cât de mult trebuie să alergi ca să îngropi un om?

În materialul opulenta-de-dupa-moarte am văzut cât de costisitoare poate să fie o înmormântare. Banii investiți depășesc cu mult limita decenței, fapt pentru care dorim să vedem cât de „costisitor” este și în timp și nervi un astfel de eveniment neplăcut.

Începem cu toate documentele ce trebuie depuse la primărie. Înainte de a se ajunge la depunere actelor suntem nevoiți să completăm toate fișele necesare și să așteptăm la cozile interminabile. Într-un final, după depunerea cererilor pentru acordarea autorizației de transport funerar, pentru autorizație de execuție a monumentului funerar s.a.m.d, ajungem și la înregistrarea actului de deces. Pentru a înregistra actul de deces, timpul de așteptare este între 30 și 40 de minute, iar dacă cumva lipsește vreo foaie din mulțimea de acte necesare, ai stat degeaba.

 

Trecem și peste asta, ajungem la următorul lucru pe care trebuie să îl faci când îți moare cineva din familie: anunțarea preotului parohiei. Acel preot, după ce a fost înștiințat, va confirma ora la care va veni să țină slujba acasă, când va sfinți masa și lucrurile pe care le vei da de pomană și când se va ține slujba la biserică. De asemenea, același preot trebuie să fie prezent și la cimitir pentru ca, împreună cu preotul cimitirului, să țină slujba pentru îngropare. După aceea, să nu uităm să anunțăm toate rudele/vecinii/prietenii.

„Am aflat cât de mult trebuie să alergi ca să îngropi un om. Poate crezi că e ca în filme. Chemi pe cineva și se ocupă de toate pentru ca tu să-ți poți plânge persoana iubită. Pui rochia sau costumul negru și te duci la o ceremonie obscură unde toată lumea plânge.Nu-i deloc așa”, scrie un tânăr pe vice.com

Toate acestea implică bani, timp pierdut și stres cât încape. Ideea este că organizarea unei datini este cel puțin la fel de traumatizantă ca pierderea în sine a persoanei iubite. Pe lângă tot stresul cu organizarea, mai vine și Primăria care cere o grămadă de acte pentru a elibera un certificat de deces și pentru a putea înmormânta cum se cuvine persoana decedată.

 

Adauga comentariu