Cât de invizibili pe timp de pandemie au devenit oamenii din comunitățile vulnerabile. Cum se face şcoala “online” la Pata Rât

Ce înseamnă să îți crești copiii într-o baracă de 4 pe 4 de pe groapa de gunoi? Dramaturgul Mihaela Michailov a documentat pentru unul din spectacolele sale marginalizarea persoanelor vulnerabile și accesul greoi al acestora la servicii de sănătate sau educație, vorbind și cu persoanele care de ani de zile trăiesc la marginea Clujului.

Dramaturga Mihaela Michailov face teatru documentar de mai bine de 10 ani. Printre temele pe care le abordează în piesele sale se află violența din sistemul educațional, relațiile dintre părinți și copii, cât și minorii ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate. Într-un text pentru Școala 9, Mihaela Michailov atrage atenția asupra unei alte probleme cronice a  sistemului de învățământ: marginalizarea copiilor săraci. Problema fiind cu atât mai gravă în contextul pandemic.

„E greu cu școala online când stai în baracă și când n-ai și tu o cameră să înveți în liniște. Unde mănânci, unde te culci, acolo înveți. Mai pierzi semnalul, mai se întrerupe, dar ce să facem, mergem înainte! Nu ne lăsăm, facem și noi școală de lângă groapa de gunoi!”, a spus activista romă Maria Stoica într-un interviu pe care l-a făcut Mihaela Michailov pentru documentarea spectacolului „Capete înfierbântate 2020”.

Dramaturgul povestește pentru Școala 9 cât de invizibili au devenit oamenii din comunitățile vulnerabile.

 „Maria Stoica locuiește de 20 de ani la Pata-Rât, lângă groapa de gunoi din Cluj-Napoca, într-o baracă 4 pe 4. Acolo gătește, acolo spală, acolo doarme, acolo își ajută la lecții copilul. Baraca în care locuiește Maria este una dintre cele 170 de barăci înghesuite una-ntr-alta, pe o fâșie lungă de 500 de metri și lată de 30 – 35 de metri”, scrie Mihaela Michailov. 

Când grija ta este ce pui pe masă astăzi și de unde găsești lemne să nu îngheți în locuința improvizată, e greu să vezi în școală o salvare. „Când ești sărac, cel mai greu e să continui, să nu renunți să crezi că te-o ajuta cumva școala. Aici, la groapa de gunoi, n-ai cum să te izolezi, că stăm într-o îngrămădeală de barăci. Ai izolare când îți permiți”.

Maria Stoica a mai povestit și cum, orice ar face, nu poate scăpa de mirosul de fum de la soba pe lemne.

„Aici, oricât ai spăla la haine, încălzindu-te cu foc, miroase totul a fum. De când stau aici, din anul 2000, mi-a intrat mirosul ăsta în piele și-l duc cu mine. Oare n-ar vrea și copilul meu să meargă altfel la școală? Ar vrea!”.

Și în tot acest timp, autoritățile nu au găsit soluții pentru aceste familii.

„Educația copiilor care trăiesc la limita sărăciei sau în sărăcie extremă nu e destul de relevantă, se pare, pentru ca Ministerul Educației, în colaborare cu autoritățile locale, să vină cu un set de măsuri integrate”, spune Mihaela Michailov în Școala 9. 

PUTEŢI CITI ÎNTREGUL MATERIAL PE SITE-UL ŞCOALA 9.
 

Adauga comentariu