AVERILE rectorilor și decanilor clujeni: Titus Cristian Man, decanul Facultății de Geografie (UBB) a încasat anul trecut un salariu lunar de 17 657 lei

Universitățile de stat sunt adevărate fabrici de bani. Dețin proprietăți, imobile, chiar afaceri profitabile. De exemplu, Universitatea Tehnică achiziționează clădiri importante din oraș cu sume de ordinul milioanelor de euro, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară are propria podgorie și stațiuni de cercetare horticolă, produsele fiind valorificate în magazinele universității.

În acest context, Ziar de Cluj vă prezintă averile rectorilor și decanilor clujeni, pentru a vă face o idee asupra veniturilor și proprietăților celor care conduc profitabilele instituții de învățământ superior.

Conferenţiar universitar dr. Titus Cristian Man este decanul Facultății de Geografie din cadrul UBB.

Potrivit declarației sale de avere, completată în 21 mai 2021, decanul deține două apartamente în Cluj-Napoca, cumpărate în 2004 (49 mp) și în 2011 (66 mp, achiziționat prin credit Prima Casă).

Titus Cristian Man mai posedă și un autoturism Skoda Octavia, fabricat în 2010.

În contul curent, are 232 066 lei, 5009 euro și 18 259 dolari.

Creditul bancar, contractat în 2011, scadent în 2041, este în valoare de 43 517 euro.

De la UBB, decanul a încasat un venit anual de 211 889 lei, adică 17 657 lei lunar.

De la Banca Mondială a mai câștigat 75 521 lei, pentru „prestări servicii consultanță GIS”.

De la Consiliul Județean Cluj, pentru același tip de activitate, a încasat 7 500 de lei.

Adauga comentariu