Au trecut 2 ani de când Soporul se construiește „ca la carte”. Autoritățile încearcă să obțină avizul de mediu

"Vreau ca Sopor să fie un model de referinţă pentru România, un cartier ca la carte”, susținea edilul Emil Boc în vara anului 2018. De la anunțul autorităților privind realizarea unui cartier de la zero s-au scurs deja doi ani de proceduri birocratice. În prezent, autoritățile încearcă să obțină avizul de mediu pentru așa-numitul plan de dezvoltare al cartierului Sopor. Cel mai nou și mai mare cartier al Clujului este proiectat, în continuare, în viitor. Nu este singura temă avansată de administrația PNL-istă: proiectele majore de infrastructură – metrou+tren metropolitan+centură ocolitoare ori realizarea unui pasaj în zona Tăietura Turcului, toate aceste proiecte ce au menirea de a descongestiona traficul urban sunt proiectate într-un orizont îndepărtat: anul 2026 și dincolo de el.

CITEȘTE ȘIPasajul de la Tăietura Turcului a intrat „într-o fază bună”: Tronsonul este printre primele care se realizează, susțin autoritățile

Recent, administrația locală a avansat cu o nouă etapă în procedura birocratică în ceea ce privește realizarea cartierului Sopor: Primăria Cluj-Napoca a publicat anunțul pentru declanşarea etapei de încadrare, în vederea obţinerii avizului de mediu pentru „Elaborare Plan Urbanistic Zonal în condițiile Legii nr. 350/2001 modificată şi actualizată – Plan Director (Masterplan) Sopor”.

Cartierul făcut „ca la carte”, măcinat de birocrație

În urmă cu mai bine de doi ani de zile, reprezentanții autorităților anunțau realizarea unui cartier de la zero – zona Sopor – pe modelul cartierului Mănăștur din Cluj-Napoca. 

Administrația locală a organizat și o serie de dezbateri publice în privința realizării acestui cartier. 
În 2019 era lansat concursul de soluții pentru realizarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) Sopor. 

Primul anunț despre realizarea cartierului Sopor era făcut chiar de primarul Emil Boc, în iunie 2018:

„Soporul, toată zona pe care o avem în Cluj, este un cartier de dimensiunea Mănășturului.

Nu numai artera Soporului, ci tot ce înseamnă zona respectivă ca dimensiune, ca suprafață, este comparabilă cu Mănășturul.

Și atunci am dispus în felul următor: Primăria trebuie să-și asume să facă un plan urbanistic integrat în parteneriat cu Ordinul Arhitecților, prin concurs de soluții, în care acum, când cartierul nu este constituit încă, să stabilim unde este drumul de patru benzi, cu servituțile existent, unde este centrul de cartier, unde sunt străzile care conectează diverse părți, unde e școala, unde e grădinița, unde e supermarketul, unde e spitalul sau centrul medical, unde e parcul și locul de joacă pentru copii, pentru că dacă lăsăm numai privații să-și facă PUZ-uri individuale ei pierd din ansamblu pădurea.

Fiecare își vede copacul, dar nu vede pădurea. Obligația de a da o formă mare cartierului revine municipalității. Și de aceea acum am dat drumul la acest PUZ mare al Soporului care să stabilească foarte clar toate aceste dimensiuni și să se construiască după un plan prestabilit”, declara Boc la jumătatea anului 2018. 

CITEȘTE ȘI: 650.000 euro pentru un concurs de soluții pentru Planul Urbanistic Zonal al străzii Soporului

În octombrie 2020, după o așa-numită dezbatere publică pe tema cartierului Sopor, proprietarii de terenuri din zonă au amenințat Primăria cu instanța, nefiind mulțumiți de soluțiile propuse de arhitecți.

Cei care și-au construi deja case aici și-ar dori să nu fie construite blocuri, iar cei care dețin doar terenurile sunt nemulțumiți că vor trebui să cedeze din terenul lor fie pentru drum, fie pentru parc sau pentru alte contrucții de utilitate publică, fără să fie foarte clar cum vor fi despăgubiți pentru aceste pierderi. 

CITEȘTE ȘI: Dezbatere cu scântei pe tema noului cartier SOPOR. Proprietarii terenurilor:”Vom uza de toate mijloacele juridice pe care le avem la dispoziție”

În cadrul P.U.Z.-ului Masterplan Sopor sunt prevăzute următoarele dotări:

Spații verzi publice de diferite categorii;
Tramă stradală cu diverse categorii de străzi publice;
6 unități de învățământ;
2 zone dotări sportive - clădiri în parteneriat public-privat, clădiri cu mixaj funcțional;
zone pentru clădiri multifuncționale culturale.

CITEȘTE ȘIMasterplan Sopor: zone pietonale prioritare, imobile cu regim de înălțime standard, stație pentru trenul metropolitan inexistent

Deși mai e mult până departe, iar autoritățile depun eforturi abia pentru obținerea avizului de mediu necesar, reprezentanții Primăriei creionau scenarii bombastice în privința traficului din zonă: Clujenii vor circula cu metroul în 2026, din Sopor până pe strada Câmpului

„Banii care vin din PNRR, 350 de milioane de euro trebuie cheltuiți până în 2026 pe metrou.

Metroul este investiția optimă pentru a avea un oraș cu adevărat verde, un oraș în care poți să circuli mult mai repede.

Linia de metrou merge din Sopor până în zona Câmpului, sunt 6-7 kilometri.

Când am început acest proiect credeam că îl vom face abia peste 10 ani. Din sursa de finanțare pe care o avem în acest moment, pentru asta ajunge.

Dacă până în 2026 nu se cheltuiesc acești bani, statul român trebuie să dea banii înapoi Uniunii Europene. Sunt convins că interesul pentru acest obiectiv va fi unul major și vor veni firme care au această capacitatea să facă aceste bucăți de tronson”, declara viceprimarul Dan Tarcea în august 2021. 

CITEȘTE ȘIViceprimarul Tarcea: Clujenii vor circula cu metroul în 2026, din Sopor până pe strada Câmpului

Potrivit autorităților, structura cartierului Sopor va avea la bază conceptul de calitate a vieții

Doi ani s-au scurs deja pe proceduri birocratice. Însă, după 2026, clujenii vor putea circula cu metroul din Sopor, un cartier „ca la carte”, până în Florești. 

Desigur, anvergura acestor proiecte, care trebuie realizate concomitent și vor transforma Clujul într-un imens șantier, fac ca termenele de realizare să fie marcate de incertitudine.

 

Adauga comentariu